Power BC
Soluție de management financiar
În cifrele contabile ale fiecărei companii există tipare. Ele arată nu doar unde se câștigă sau se pierd bani, ci și ce alimentează energia de a funcționa și care este potențialul real al afacerii.
Power BC face vizibile aceste tipare și le traduce în concluzii clare, pe care să îți poți baza deciziile curente și pe cele strategice.
Este partea de implementare a modelului Bright Connecting: datele din contabilitate ajung, fără dublarea muncii, într-un spațiu securizat, personalizat pe specificul firmei tale.
Ce este Power BC
Power BC este o aplicație de management financiar construită în mediul Microsoft. Integrează, într-o singură soluție, instrumentele de care ai nevoie pentru a înțelege afacerea:
Se leagă de ceea ce există deja în contabilitate — balanța lunară și, acolo unde este cazul, veniturile și cheltuielile defalcate pe centre de profit. Nu înlocuiește contabilitatea. O face mai eficientă pentru management.
De la date contabile la decizie
Fluxul este simplu.
Surse de date. Balanțe și, dacă există, fișierul lunar de venituri și cheltuieli pe centre de profit. Aceste documente sunt deja în firmă. Nu trebuie prelucrate înainte de a le încărca.
Culegere și prelucrare. Datele sunt validate, structurate și personalizate pentru analiza ta.
Power BC. Analiză, bugete, KPI, simulări și grafice, într-un singur loc, interconectat.
Reporting. Rezultate clare pentru management, urmărite pe actual versus buget și, acolo unde există informația, pe centre de profit.
Ce vezi, lunar
După implementare, în spațiul dedicat firmei sunt disponibile rapoarte gata de folosit:
- All Rep — viziune de ansamblu, pe o pagină
- P&L Rep — rezultatele de la începutul anului și ultima lună, comparate cu anul trecut și cu bugetul
- CP Rep — aceeași logică pe centre de profit, dacă firma are această informație
- CF Rep — fluxul de numerar trecut și previziunea pe restul anului
- Sim Rep — simularea „ce se întâmplă dacă…”
Bugetare
Bugetul nu stă separat de realitate. În Power BC, bugetul se leagă de aceleași structuri pe care le vezi în P&L, cash flow și centre de profit.
Poți urmări, lună de lună, ce ai planificat și ce s-a întâmplat. Diferențele apar acolo unde contează: pe venituri, pe marje, pe cheltuieli fixe sau pe fluxul de numerar.
La final de an (sau oricând în cursul anului), ai un cadru clar pentru bugetul anului următor: pornești de la realizat, de la trend și de la deciziile pe care le testezi în simulator.
Utilitate concretă: știi din timp unde bugetul se abate, poți ajusta resursele înainte ca abaterea să devină o problemă și ai un buget care rămâne legat de operațional.
Simulatorul
Înainte de o decizie scumpă, poți testa impactul într-un mediu controlat: ce se întâmplă dacă cresc salariile, dacă scade volumul de vânzări, dacă achiziționezi un echipament, dacă schimbi nivelul stocurilor sau al finanțării, dacă… dacă…
Practic, simulatorul modifică datele bugetate pentru perioada rămasă, ca să vezi efectul înainte de orice decizie. Simulările pot rămâne inactive (fără efect asupra bugetului de referință) până când alegi tu să le activezi. Versiunea bugetată inițial rămâne disponibilă oricând.
Cifrele se actualizează. Raportul de simulare poate fi descărcat când te oprești la varianta care crezi ca e potrivită.
Ce face fiecare parte?
Firma încarcă lunar, în spațiul dedicat, balanța. Dacă există contabilizare pe centre de profit, încarcă și fișierul de venituri și cheltuieli defalcate. Atât.
Bright Connecting personalizează modelul, prelucrează datele, asamblează instrumentele și pune la dispoziție rapoartele.
Prima întâlnire servește la a surprinde ce este important pentru tine în această personalizare.
Video
Teaser (1 min):
Primul video, o viziune de ansamblu a solutiei de management financiar:
Model analiză lunară (6 min):
Un al doilea video, va arăta pe scurt, cum arată o analiză lunară pe o firmă: profitabilitate, lichiditate și simulare business.
Legătura cu restul serviciilor
Modelul Bright Connecting rămâne același: conexiuni între departamente, modelare financiară și implementare corectă, continuă.
Trainingul și modelarea vor fi detaliate separat. Power BC este locul în care implementarea se vede lună de lună, pe cifrele tale.
PRIMEȘTE TEASERUL POWER BC
Vei primi pe email linkul pentru descărcarea prezentării.
